Background Image

Cum alegi activitățile extrașcolare pentru copilul tău?


Un studiu recent afirmă că 80% din copii își petrec timpul liber în fața calculatorului sau televizorului! Atunci când au cea mai multă energie, dar și timp, pentru a descoperi, copiii duc un stil de viață sedentar, devenind tot mai introvertiți. Cum îi putem ajuta?


O metodă recomandată de psihologi și testată de sute de mii de părinți este înscrierea copilului la activități extrascolare, care îl vor ține pe departe de ecrane.


De ce să ții cont în acest sens?


  • Asigură-te că respecți preferințele copilului. Întreabă-l ce i-ar plăcea să facă și nu insista să meargă la activitățile care ți se par mai atractive. Un copil are puţine şanse de a face performanţă în balet doar pentru că mama lui a visat să fie balerina. Micii exploratori au nevoie să simtă că iau decizii și că pot alege ce e mai bine pentru ei. Și, de multe ori au și dreptate.


  • Creează-i un program diversificat și evită extremele. Dacă pui accent doar pe dezvoltarea fizică, rişti să neglijezi laturile intelectuale şi artistice. Iar un copil încărcat cu activități intelectuale, are nevoie și de o alternativă mai activă din punct de vedere fizic. Oferă-i celui mic o varietate de activități extracurriculare care să nu-l obosească, dar care să-i satisfacă, în acelaşi timp, nevoia de

    instruire şi de achiziţie de noi abilităţi.


  • Optează pentru locații din proximitate. Astfel nu vei pierde timpul și energia în trafic, iar copilul va fi mai puțin tentat să te convingă să nu-l duci la activitate. Mai mult decât atât, plimbările săptămânale până la locație pot deveni ocazii de a avea cele mai sincere discuții!


  • Chiar dacă activitățile extrașcolare au foarte multe beneficii în dezvoltare, câteodată pot deveni obositoare pentru copii. Dacă observi că îi dispare cheful de a mai participa la activități, când nu mai povestește cu pasiune despre ce face acolo, permite-i să facă o pauză. Niciodată nu e greșit să renunțe la o activitate, așa cum niciodată nu e târziu să-și descopere noile pasiuni.